DOROHOI 600
Vechiul centru istoric al oraşului Dorohoi îşi spune pe patul de moarte ultimele cuvinte, exprimate în clădirile semidemolate de pe Dumitru Pompeiu, colţ cu George Enescu. Cei mai în vârstă îşi amintesc cu nostalgie de faţadele împodobite cu muluri, basoreliefuri şi balcoane din fier forjat ce străjuiau strada Grigore Ghica care cobora de la Catedrală la vale. Pavată cu piatră cubică, modă la care se revine astăzi pe toate pietonalele oraşelor respectabile, Grigore Ghica se intersecta cu străzile Dumitru Pompeiu şi Dumitru Furtună, susţinând împreună conglomeratul de edificii ce alcătuiau centrul oraşului, inima localităţii, locul în care se întâlneau drumurile tuturor şi în care s-au sedimentat de-a lungul timpului investiţii, valori, piatră şi var.
Cei mai tineri cunosc vechiul Dorohoi din fotografiile de arhivă care au început în ultima vreme să cirule mai uşor datorită tehnicii imaginii digitale.
Răul care s-a făcut prin demolarea centrului istoric al oraşului Dorohoi nu mai poate fi reparat. Ştergerea unor veacuri de istorie s-a făcut într-o clipă, cu buldozerul, iar pe locurile virane au apărut cu mare greu, după aproape douăzeci de ani, câteva clădiri desperecheate, cu faţade plate, inexpresive, lipsite de gust şi personalitate, neinspirat încadrate în decor şi pe deasupra riscând să devină, cu toată modernitatea lor, demodate peste câţiva ani. Locul pavajului din piatră cubică a fost luat de un covor de asfalt plin de praf şi puturos în verile toride.
Băieţii de la „Fără Zahăr”, spuneau cândva, într-un interviu televizat, că Dorohoiul nu este mai mare decât o intersecţie mai importantă a Bucureştiului. Nu ar trebui să ne deranjeze acest lucru, dar ar trebui să ne dorim ca oraşul nostru să semene cu o intersecţie de pe Magheru şi nu cu una din Ferentari.
Soarta centrului a fost pecetluită, drum de întoarcere nu există, oricât de mult ne-am dori, vechile clădiri nu vor mai exista decât în amintiri şi în fotografii. Dar pentru reconstruirea noului centru, sperând că vor exista în viitorul nu prea îndepărtat resurse financiare pentru acest lucru, va fi nevoie de profesionalism şi bună credinţă, astfel încât la aniversarea de 700 sau 800 de ani, dorohoienii să nu caute consolare tot în imaginile de arhivă pe care le privim astăzi. Dar un oraş care îşi zugrăveşte catedrala în culori ţipătoare, iar pietonalul central îl transformă în staţie taxi, pare a nu avea voinţa de a face lucrul bine şi frumos.
Organizaţia locală PNŢCD a demarat o acţiune de sensibilizare a opiniei publice cu privire la reabilitarea centrului oraşului nostru. Planul de reabilitare este conceput de către un profesionist, doamna arhitect Liliana Leontescu şi propune amenajarea centrului pe străzile Grigore Ghica şi Dumitru Pompeiu, în jurul construcţiilor existente, realizarea unui pietonal dalat şi intercalarea bine echilibrată a spaţiilor verzi.
O parte importantă a proiectului este reprezentată de cele 6 faţade de pe strada Dumitru Pompeiu, colţ cu Grigore Ghica (unde se află florăria). Deşi corpul acestor clădiri a fost aproape demolat (mai mult sau mai puţin oficial), faţadele clădirilor se prezintă foarte bine, nu au fisuri sau înclinaţii, aşadar reabilitarea lor este realizabilă. Păstrarea faţadelor se poate face cu reconstruirea corpului clădirilor astfel încât acestea să corespundă cerinţelor confortului modern, iar spaţiile astfel create pot sluji cu maximă eficienţă (fiind în plin centru) intereselor comerciale sau de administraţie.
Demolarea acestor faţade, ultimele mărturii ale centrului istoric, ar reprezenta finalizarea operei de distrugere începută înainte de 1989. În locul lor s-ar înălţa probabil nişte clădiri la fel de „inspirate” ca şi cele care s-au mai construit în zonă, s-ar amenaja poate vreo parcare sau un spaţiu verde. Dorohoiul astfel depersonalizat, va trebui să pornească de la zero, aşa cum Las Vegas-ul a fost construit în deşert. Dar atunci când ai o istorie, când beneficiezi de o tradiţie a bunului gust certificat de permanenţa peste sute de ani, a experimenta modernist, inovator şi fără calificare, înseamnă a face acrobaţii pe sârmă fără plasă de protecţie.
Campania de strângere de semnături iniţiată de PNŢCD Dorohoi pentru reabilitarea centrului oraşului Dorohoi cu păstrarea specificului arhitectural istoric va arăta opiniei publice şi edililor locali că dorohoienii îşi mai iubesc încă oraşul. Chiar dacă există suficiente voci neavizate care susţin că demolarea este soluţia pentru centru, vom face toate demersurile necesare includerii clădirilor de pe strada Dumitru Pompeiu în patrimoniul arhitectural naţional, astfel încât să existe cadrul legal şi resursele financiare pentru reabilitarea centrului aşa cum dorohoienii o merită, adică în spiritul bunului gust şi a conservării valorilor.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Vechiul centru istoric al oraşului Dorohoi îşi spune pe patul de moarte ultimele cuvinte, exprimate în clădirile semidemolate de pe Dumitru Pompeiu, colţ cu George Enescu. Cei mai în vârstă îşi amintesc cu nostalgie de faţadele împodobite cu muluri, basoreliefuri şi balcoane din fier forjat ce străjuiau strada Grigore Ghica care cobora de la Catedrală la vale. Pavată cu piatră cubică, modă la care se revine astăzi pe toate pietonalele oraşelor respectabile, Grigore Ghica se intersecta cu străzile Dumitru Pompeiu şi Dumitru Furtună, susţinând împreună conglomeratul de edificii ce alcătuiau centrul oraşului, inima localităţii, locul în care se întâlneau drumurile tuturor şi în care s-au sedimentat de-a lungul timpului investiţii, valori, piatră şi var.
Cei mai tineri cunosc vechiul Dorohoi din fotografiile de arhivă care au început în ultima vreme să cirule mai uşor datorită tehnicii imaginii digitale.
Răul care s-a făcut prin demolarea centrului istoric al oraşului Dorohoi nu mai poate fi reparat. Ştergerea unor veacuri de istorie s-a făcut într-o clipă, cu buldozerul, iar pe locurile virane au apărut cu mare greu, după aproape douăzeci de ani, câteva clădiri desperecheate, cu faţade plate, inexpresive, lipsite de gust şi personalitate, neinspirat încadrate în decor şi pe deasupra riscând să devină, cu toată modernitatea lor, demodate peste câţiva ani. Locul pavajului din piatră cubică a fost luat de un covor de asfalt plin de praf şi puturos în verile toride.
Băieţii de la „Fără Zahăr”, spuneau cândva, într-un interviu televizat, că Dorohoiul nu este mai mare decât o intersecţie mai importantă a Bucureştiului. Nu ar trebui să ne deranjeze acest lucru, dar ar trebui să ne dorim ca oraşul nostru să semene cu o intersecţie de pe Magheru şi nu cu una din Ferentari.
Soarta centrului a fost pecetluită, drum de întoarcere nu există, oricât de mult ne-am dori, vechile clădiri nu vor mai exista decât în amintiri şi în fotografii. Dar pentru reconstruirea noului centru, sperând că vor exista în viitorul nu prea îndepărtat resurse financiare pentru acest lucru, va fi nevoie de profesionalism şi bună credinţă, astfel încât la aniversarea de 700 sau 800 de ani, dorohoienii să nu caute consolare tot în imaginile de arhivă pe care le privim astăzi. Dar un oraş care îşi zugrăveşte catedrala în culori ţipătoare, iar pietonalul central îl transformă în staţie taxi, pare a nu avea voinţa de a face lucrul bine şi frumos.
Organizaţia locală PNŢCD a demarat o acţiune de sensibilizare a opiniei publice cu privire la reabilitarea centrului oraşului nostru. Planul de reabilitare este conceput de către un profesionist, doamna arhitect Liliana Leontescu şi propune amenajarea centrului pe străzile Grigore Ghica şi Dumitru Pompeiu, în jurul construcţiilor existente, realizarea unui pietonal dalat şi intercalarea bine echilibrată a spaţiilor verzi.
O parte importantă a proiectului este reprezentată de cele 6 faţade de pe strada Dumitru Pompeiu, colţ cu Grigore Ghica (unde se află florăria). Deşi corpul acestor clădiri a fost aproape demolat (mai mult sau mai puţin oficial), faţadele clădirilor se prezintă foarte bine, nu au fisuri sau înclinaţii, aşadar reabilitarea lor este realizabilă. Păstrarea faţadelor se poate face cu reconstruirea corpului clădirilor astfel încât acestea să corespundă cerinţelor confortului modern, iar spaţiile astfel create pot sluji cu maximă eficienţă (fiind în plin centru) intereselor comerciale sau de administraţie.
Demolarea acestor faţade, ultimele mărturii ale centrului istoric, ar reprezenta finalizarea operei de distrugere începută înainte de 1989. În locul lor s-ar înălţa probabil nişte clădiri la fel de „inspirate” ca şi cele care s-au mai construit în zonă, s-ar amenaja poate vreo parcare sau un spaţiu verde. Dorohoiul astfel depersonalizat, va trebui să pornească de la zero, aşa cum Las Vegas-ul a fost construit în deşert. Dar atunci când ai o istorie, când beneficiezi de o tradiţie a bunului gust certificat de permanenţa peste sute de ani, a experimenta modernist, inovator şi fără calificare, înseamnă a face acrobaţii pe sârmă fără plasă de protecţie.
Campania de strângere de semnături iniţiată de PNŢCD Dorohoi pentru reabilitarea centrului oraşului Dorohoi cu păstrarea specificului arhitectural istoric va arăta opiniei publice şi edililor locali că dorohoienii îşi mai iubesc încă oraşul. Chiar dacă există suficiente voci neavizate care susţin că demolarea este soluţia pentru centru, vom face toate demersurile necesare includerii clădirilor de pe strada Dumitru Pompeiu în patrimoniul arhitectural naţional, astfel încât să existe cadrul legal şi resursele financiare pentru reabilitarea centrului aşa cum dorohoienii o merită, adică în spiritul bunului gust şi a conservării valorilor.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
4 comentarii:
Citesc tarziu, cand nu mai e speranta pentru centrul vechi al orasului. Doar ruine, noroi, gunoi si praf - bineinteles, totul extrem de modernist!
Ce am putea astepta de la niste oameni care nu isi cunosc si nu isi asuma trecutul mai recent, nu pe cel mai indepartat.
In iulie 1944 armata romana ucidea la Dorohoi 50 de evrei (unii copii sau femei). Exista vreo piatra undeva in oras care sa aminteasca de momentele acele de ratacire ale bunicilor nostri? Se spune acest lucru copiilor?
Noi am ramas cei mai destepti, mai drepti si viteji dintre traci, dar strigoii trecutului umbla prin centrul vechi printre molozuri si printre picioarele copiilor nostri si noi refuzam sa chemam popa sa sfinteasca LOCUL.
Sigur că zidurile vechiului burg mai poartă poate urmele de sânge ale evreilor ucişi, dar nu trebuie să uităm nici umilinţa soldaţilor români stropiţi cu rahat şi mitraliaţi din balcoanele din fier forjat în timpul retragerii dezarmate din faţa hoardelor sovietice. Iar umilinţele de care vorbim veneau chir din partea simpaticilor conaţionali evrei.
Este foarte adevarat ceea ce spune-ti, dar nici o umilinta(oricat de cruda) nu justifica crima. Cred ca e de datoria noastra sa ne punem in ordine cu trecutul... Noi nu uitam umilinta, ei nu uita crima si asa sapam transee inutil intre semeni cu care am mai putea salva ceva din trecutul orasului. E atat de greu sa spunem: "Iarta-ma frate, am gresit!" ? Poate fi acesta inceputul unei lucrari impreuna!!
Evenimentul in care familiile evreilor din Dorohoi au fost sacrificate de catre armata romana , s-a petrecut in vara anului 1940 in urma ultimatumului sovietic . Armata romana umilita , evrei ucisi , deci nu exista adevar absolut .
Trimiteți un comentariu